Comuna Aghireşu, alcătuită din unsprezece sate, ocupă o suprafaţă de 105,79 km2 în zona colinară a Podişului Someşan şi are o populaţie de 7173 locuitori (54,81% români, 41,12% maghiari, 3,97% rromi, 0,10% alte naţionalităţi). Fiind favorizată de prezenţa unor importante resurse de materii prime (gipsuri, nisipuri caolinoase, argilă, calcare, cărbune brun) şi de forţă de muncă, comuna a cunoscut de-a lungul timpului o dezvoltare economică susţinută. Exploatările de cărbune brun din bazinul carbonifer Ticu, care au susţinut cu materie primă termocentrala de la Aghireş, exploatarea gipsurilor de la Leghia, care au stat la baza înfiinţării fabricii de „gips, îngrăşământ artificial şi produse chimice, I. Kramer - Aghireş" în anul 1888, exploatarea şi prelucrarea nisipurilor caolinoase şi cuarţoase de la Aghireş-Fabrici, precum şi apariţia unei mici uzine chimice de producere a cretei şi cernelurilor, cu toate etapele lor de dezvoltare, cu suişuri şi coborâşuri, au sporit caracterul industrial al comunei în detrimentul celui agricol. Patrimoniul turistic de natură antropică constituie principala forţă de atracţie turistică a comunei, reprezentat de edificii istorice, religioase, structuri de primire şi cazare turistică şi elemente etnografice. Aghireşu, reşedinţă de comună, situat la o distanţă de 32 de km faţă de reşedinţa de judeţ este amintit pentru prima oară în documente, în anul 1263. Biserica reformată din localitate datează din secolul al XV-lea şi a fost înălţată în stil gotic, posedând şi elemente din stilul romanic. Castelul familiei Bocskai a fost construit în a doua jumătate a secolului al XVI-lea în stil renascentist. Astăzi se găseşte în stare de ruină. Biserica ortodoxă de lemn „Sfântul Nicolae", a fost construită în 1780 în Văleni şi transferată în localitate în anul 1931. Satele componente cu înfiinţare veche sunt Băgara (prima apariţie în scripte 1299), Dorolţu (1263), localitate în care se păstrează în bune condiţii biserica reformată cu tavan casetat datată din secolul al XlV-lea şi cu clopotniţă de lemn, Inucu (1270), Leghia (1343) şi Macău (1263), unde, datorită asimilării populaţiei româneşti de către cea maghiară, atât în cultură cât şi în credinţă, biserica ortodoxă „Sfiinţii Arhangheli" -1730, monument de arhitectură, a rămas în paragină. Satele situate în partea nordică a comunei, Arghişu, Dâncu, Ticu sunt amintite prima dată în documente în cursul secolelor XV-XVI. Biserici vechi din lemn, monumente istorice şi de arhitectură, se găsesc în localităţile Ticu (biserica ortodoxă de lemn „Sfinţii Petru şi Pavel" ridicată în 1641, pictată în 1827), Ticu-Colonie (biserica „Sfânta Varvara" datată din anul 1735 a fost strămutată de la Tămaşa - judeţul Sălaj) şi Dâncu (biserica „învierea Domnului" construită în anul 1740 şi strămutată în Dâncu în anul 1860). Aşezările Ticu-Colonie şi Aghireşu-Fabrici au fost înfiinţate odată cu dezvoltarea exploatărilor miniere din zonă. Potenţialul turistic natural cel mai atractiv este reprezentat de ivirile de ape minerale sulfatate, calcice, slab bicarbonatate, hipotone şi atermale în zona Leghia, unde din anul 1840 şi până în anul 1959 a funcţionat microstaţiunea balneară „Băile Leghia" recomandată în afecţiuni biliare, renale şi în tratarea asteniilor. Astăzi izvoarele minerale sunt abandonate, iar pe amplasamentul fostelor băi, funcţionează o tabără de copii, o cabană turistică şi un camping. Rezervaţia botanică din apropiere, Gipsurile de la Leghia asigură spaţiul vital pentru flora ocrotită a regiunii. Alte elemente de atracţie turistică aparţinătoare cadrului natural sunt Peştera Dâncului, cuestele Dâncului şi Ticului, cu relief dezvoltat pe gresii, lacurile de origine antropică, a căror cuvete au apărut în urma exploatărilor nisipurilor caolinoase din Cariera Aghireş (deşi nu au denumiri consemnate, în rândurile turiştilor care frecventează această zonă sunt cunoscute sub denumirea de "Laguna Albastră") şi nu în ultimul rând bogăţia fondului de vânătoare caracteristic pentru acest areal.

Comuna Baciu se situează la nord-vest de Cluj şi este compusă din 7 sate care au vatra în valea pârâului Nadăş sau în văile pârâurilor care se varsă în aceasta (Popeşti, Mera, Suceagu), teritoriul administrativ ocupând o suprafaţă de 87,51 km2 având în componenţă următoarele localităţi: Baciu (reşedinţă de comună), Coruşu, Mera, Popeşti, Rădaia (cea mai nouă localitate din comună, care a luat naştere abia la începutul secolului al XX-lea), Săliştea Nouă şi Suceagu. Satul Baciu este menţionat în documente pentru prima dată în 1263 pe numele Baach. Este unul dintre cele mai mari sate din judeţ (4019 locuitori), care se situeză în zona periurbană a municipiului Cluj-Napoca, a pier-dut din suprafaţa sa administrativă făcând loc apariţiei platformelor industriale. In ultimii ani, comu-na cunoaşte o dezvoltare economică semnificativă ca urmare a presiunii socio-economice exercitată de municipiul Cluj-Napoca. La ultimul recensământ, populaţia comunei număra 8162 locuitori, struc-turaţi din punct de vedere etnic după cum urmează: 56,16% români, 34,71 % maghiari, 9,03% rromi, 0,05% germani şi 0,05 alte naţionalităţi. Din punct de vedere turistic, comuna deţine obiective tu-ristice aparţinând fondului turistic antropic şi natural de mare atractivitate. Biserica romano-catolică din localitate a fost construită în secolul al XVI-lea, iar cea greco-catolică în secolul al XVII-lea, în apropierea localităţii pe partea dreaptă a pârâului Nadăş se află Rezervaţia naturală complexă „Cheile Baciului" (rezervaţie de interes naţional), unde sunt conservate în situri elemente fosilifere oligocene. 0 alta rezervaţie paleontologică, „Zona Fosiliferă Coruşu" se află lângă localitatea cu acelaşi nume. O altă-aşezare veche din această comună este Mera, care datează din 1299, Biserica reformată are elemente construite în secolul al XlII-lea, Aici, este interesant portul tradiţional şi folclorul autentic moştenit şi păstrat neştirbit până în zilele noastre de către populaţia maghiară a acestui sat. Alte obiective importante sunt amplasate în Satul Popeşti (atestat documentar în anul 1284), respectiv Conacul Bornemissza-Matskássy, construit în 1804 şi declarat monument istoric şi de arhitectură, biserica de lemn „Naşterea Sfântului loan- Botezătorul" din Săliştea Nouă, construită în 1750, biserică reformată construită între anii 1747-1749 şi biserica de lemn din localitatea Suceagu construită în 1771, amintită documentar în anul 1297. Nu putem să nu amintim celebritatea Pădurii Baciului (pădure situată între localităţile Baciu, Cluj-Napoca şi Suceagu), cunoscută în ţară şi în lume datorită semnalării repetate a unor obiecte zburătoare neidentificate şi perpetuarea convingerii că în această zonă se produc fenomene paranormale. în fiecare an, în noaptea „Sânzâienelor" (24 iunie), mulţi turişti petrec noaptea sub cerul liber cu spe-ranţa de a fi martorii unor fenomene ce-şi au explicaţia într-o altă lume.
O condiţie esenţială pentru accesarea diverselor fonduri oferite de Uniunea Europeană, cât şi de Guvernul Român este (atât pentru autorităţile administraţiei publice locale, cât şi pentru aceste microregiuni) existenţa unui plan de dezvoltare pe următorii ani, a unei viziuni asupra viitorului comunei sau microregiunii. Este vorba despre strategiile de dezvoltare locală sau microregională, care demonstrează capacitatea membrilor unei comunităţi sau a unei microregiuni de a-şi asuma viitorul acesteia. Astfel, aceste strategii reprezintă documentele de fundamentare a proiectelor depuse spre finanţare şi o dovadă pentru finanţatorul acestora că respectiva comunitate/microregiune are capacitatea de a şi gestiona procesul de dezvoltare.

Comuna Căpuşu-Mare cu o suprafaţă de 58,04 km2, se situează la poalele nordice ale Munţilor Gilăului, în Culoarul Căpuşului, precum şi în zona Podişului Păniceni. Resedinţă de comună este Căpuşu Mare, sat situat la o distanţă de 25 km faţă de municipiul Cluj-Napoca. Celelalte sate ale comunei sunt: Căpuşu Mic, Agârbiciu, Bălceşti, Dângău Mare, Dângău Mic, Dumbrava, Păniceni şi Straja. Centrul de comună este atestat documentar în anul 1282 sub numele de Kopus, iar satele Dumbrava, Straja şi Păniceni sunt amintite în documentele scrise la începutul anilor 1200. Populaţia comunei număra la ultimul recensământ un număr de 3698 locuitori din care 58,3% sunt români, 36,4% maghiari, 5,25% rromi şi 0,05 alte naţionalităţi. Comuna a cunoscut de-a lungul timpului o dezvoltare economică susţinută, fiind binecunoscute aici exploatarea şi prepararea minereurilor de fier. Alături de sectorul industrial, mica industrie susţinută de meşteşugarii locali şi sectorul agricol completează spectrul economic al comunei. Localitatea Căpuşu Mare figurează în cele mai multe ghiduri turistice europene pentru bogăţia ofertei artizanale expusă spre comercializare pe marginea drumului european E60. Alte obiective turistice de mare interes sunt Defileul Căpuşului, Defileul Pănicenilor, Gipsurile de la Dumbrava, biserica reformată din Căpuşu Mare ridicată la mijlocul secolului al Xlll-lea, cu elemente de piatră sculptată dintr-o biserică mai veche, biserica reformată în stil gotic din Căpuşu Mic a fost construită tot în secolul al Xlll-lea şi nu în ultimul rând, bisericile vechi de lemn, monumente istorice şi de arhitectură cu picturi murale de mare valoare, aflate în satele Agârbiciu, Bălceşti, Dângău Mare, Dângău Mic şi Straja.

Comuna Floreşti se află în vecinătatea vestică a municipiului Cluj şi se întinde pe o suprafaţă de 60,92 km2 situată în mare parte în lunca largă a Someşului Mic. Comuna este constituită din trei sate, dintre care două sunt mai mari: Floreşti - sat reşedinţă de comună situat la o distanţă de 10 km faţă de municipiul Cluj-Napoca şi Luna de Sus, iar satul Tăuţi este semnificativ mai mic. Localitatea Floreşti, este menţionată prima dată în documente scrise în anul 1272, aşezarea fiind întemeiată de colonişti saşi. In anul 1298 este atestată documentar localitatea Luna de Sus, iar ceva mai târziu, în anul 1448, este atestat documentar satul Tăuţi. Populaţia comunei număra la ultimul recensământ un număr de 7504 locuitori, având o structură etnică după cum urmează: 60,75% români, 27,15% maghiari, 12,01% rromi, 0,01% germani şi 0,08% alte naţionalităţi. Economia comunei a avut o evoluţie interesantă. Dacă până în anul 1989, localitatea Floreşti avea o economie preponderent agricolă cu un sector zootehnic bine dezvoltat (localitatea a reprezentat un puternic centru avicol), după acest an - prag, activităţile din sectorul primar sunt înlocuite treptat de activităţi de producţie şi de servicii. Evoluţia economică ascendentă şi apropierea localităţii de municipiul Cluj-Napoca, coroborate cu preocupările autorităţilor judeţene şi locale, au stat la baza demarării lucrărilor la cel mai mare cartier de locuinţe de după anul 1989 din judeţ, cartierul rezidenţial „Cetatea Fetei" din Floreşti. Deşi puse în umbra municipiului Cluj-Napoca, localităţile comunei se bucură de prezenţa unor monumente istorice şi de arhitectură de mare interes turistic. Pentru localitatea Floreşti, mănăstirea ortodoxă, biserica romano-catolică, construită în cursul secolelor XIV-XV în stil gotic timpuriu şi biserica greco-catolică construită între anii 1830-1834 în stilul baroc şi ruinele Cetăţii Fetei sunt principalele obiective turistice de interes, la care se adaugă o bază hipică. Alte obiective de interes turistic sunt biserica reformată cu tavan casetat din Luna de Sus, datată din secolul al XVIII-lea, biserica ortodoxă de lemn construită în secolul al XlX-lea şi nu în ultimul rând lacurile de acumulare de pe Someşul Mic care reprezintă un spaţiu propice practicării pescuitului sportiv.

Comuna Gîrbău, cu un teritoriu administrativ de 72,15 km2, este situată în zona Dealurilor Nadăşului, care la rândul lui face parte din Podişul Someşan. Din punct de vedere al componenţei, comuna cuprinde următoarele localităţi: Gîrbău - sat reşedinţă de comună situat la o distanţă de 23 km faţă de municipiul Cluj-Napoca, Turea, Viştea, Nădăşelu şi Corneşti. Primele menţiuni despre satele comunei au fost semnalate în documentele scrise ale secolului XIII. Populaţia comunei număra la ultimul recensământ 2647 locuitori. Din punct de vedere etnic, la acea dată, populaţia comunei prezenta următoarea structură: 52,6 români, 45,2 maghiari şi 2,2% rromi. Activităţile ce caracterizează economia comunei sunt diversificate. Alături de activităţile agricole primează exploatarea nisipurilor caolinoase şi cuarţoase de la Corneşti, exploatarea „calcarului de Cluj" la Viştea, activităţi de depozitare şi exploatare primară a lemnului, activităţi de prelucrare a alabastrului şi nu în ultimul rând a activităţilor de transport şi depozitare. Din punct de vedere turistic, localitatea Viştea se remarcă prin excepţionalele sculpturi în piatră realizate de meşterii locali şi de frumuseţea costumelor populare ale acestei zone. Alte obiective care nu trebuie neglijate într-un periplu prin această comună, sunt biserica ortodoxă de lemn „Sf. Gheorghe", care a fost construită în anul 1848, biserica reformată (sec. XVIII) cu clopotniţa datată în anul 1487 şi Conacul Bánffy, construit în secolul al XVIII-lea.

Comuna Gilău este aşezată la contactul Munţilor Gilău cu culoarul larg al Someşului Mic, fiind considerată o adevărată poartă de intrare în spaţiul montan al Munţilor Apuseni. Comuna se întinde pe o suprafaţă de 116,82 km2 şi este formată din 3 sate: Gilău (reşedinţa comunei - sat situat la 17 km faţă de municipiul Cluj-Napoca), Someşul Cald (în valea Someşului Cald) şi Someşul Rece (în valea Someşului Rece). O parte a satului Someşul Cald a fost mutat de pe vechea vatră odată cu construcţia lacurilor de acumulare de pe raza comunei. În localitatea Gilău se presupune că a fost sediul fortificat al voievodului Gelu, de unde provine denumirea lui. Săpăturile arheologice au scos la iveală urmele unui castru roman. Localitatea este amintită pentru prima oară într-un document scris în anul 1246, când intră în stăpânirea Episcopiei Transilvaniei. În a doua jumătate a secoiului al XV-lea Gilăul devine un important târg (oppidum). Cetatea Gilăului este construită probabil la începutul anilor 1400. În secolul al XV-lea este menţionată ca un castru feudal, care ulterior a fost transformată într-un castel în stilul renaşterii (castelul Wass, monument istoric şi de arhitectură). Satul Someşul Rece, menţionat documentar prima oară în anul 1448, a avut parte, la fel ca Gilăul, de o creştere spectaculoasă în anii ’70 prin refacerea gospodăriilor strămutate din vatra satului Someşul Cald. Având o poziţie privilegiată, în apropierea municipiului Cluj-Napoca, comuna Gilău a cunoscut o infuzie puternică de capital în sectoarele secundar şi terţiar. În peisajul economic al comunei, în locul fermelor de creştere a păsărilor, astăzi funcţionează societăţi industriale şi prestatoare de servicii. La ultimul recensământ, populaţia comunei număra 7857 locuitori, din care marea majoritate locuieşte în centrul de comună. Structura etnică a populaţiei la nivelul anului 2002 se prezenta astfel: 83,3% români, 9,5% maghiari, 7,19% rromi şi 0,01% alte naţionalităţi. Comuna are şi câteva obiective turistice remarcabile, cum sunt Rezervaţia Naturală „Cariera Corabia", Castelul Wass din Gilău, lacurile de acumulare Tarniţa, Someşul Cald şi Gilău, pe malul căruia s-a construit complexul turistic şi motelul Gilău, biserica ortodoxă din lemn „Sfinţii Arhangheli" construită în 1728, cu picturi interioare executate în 1758 şi nu în ultimul rând pensiunile turistice de pe Valea Someşului Rece şi riverane lacurilor de acumulare. Prezenţa salbei lacurilor de acumulare Gilău, Someşul Cald şi Tarniţa, precum şi a lacului Braniştea (lac format în cuveta unei balastiere abandonate), oferă posibilităţi multiple de practicare a pescuitului sportiv şi a sporturilor nautice în sezonul de vară.

Comuna Săvădisla, cu o suprafaţă de 110 km2, se află situată în regiunea submontană a Munţilor Gilău-Munteieie Mare suprapusă bazinelor hidrografice ale râurilor Hăşdate, Iară şi Valea Săvădislei. Comuna are opt sate, dintre care cinci sunt de mărime mijlocie. Săvădlisla - este satul reşedinţă de comună situat la o distanţă de 22 km faţă de municipiul Cluj-Napoca, satele componente fiind Finişel, Hăşdate, Liteni, Vlaha, Lita, Stolna şi Vălişoara, ultimele trei sate sunt mici şi prezintă o accentuată scădere a populaţiei. Populaţia totală a comunei număra la ultimul recensământ 4497 locuitori din care 47.28% erau români, 50.95% maghiari, 1,69% rromi, 0,04% germani şi 0,04% alte naţionalităţi Cea mai veche aşezare este probabil Vlaha, despre care primul document scris apare în anul 1285 şi care se mândreşte cu o biserică catolică construită în secolul al XIII-lea. Săvădisla este un sat a cărui istoric se pierde în negură timpului, dovadă fiind "denumirea satului care se trage de la Sf. Vasile, în ziua de 27 iunie (ziua Sf. Vasile) a fiecărui an, la Săvădisla se organizează festivalul corului sătesc şi se sărbătoreşte ziua de nume a localităţii. Deşi principalele ramuri de activitate sunt cele din sectorul primar, în ultimul deceniu s-a constatat o creştere semnificativă a serviciilor şi a activităţilor turistice, localităţile Săvădisla şi Vlaha fiind cuprinse în marea majoritate a circuitelor turistice organizate de agenţiile turistice din Ungaria. Pe lângă obiceiurile şi portul tradiţional al locuitorilor zonei care fac deliciul turiştilor în timpul sărbătorilor religioase, comuna dispune şi de alte obiective turistice antropice care merită să fie vizitate. Astfel se pot aminti aici ruinele cetăţii medievale Lita, biserica ortodoxă de lemn „Cuvioasa Paraschiva şi Sfântul Nicolae" din Stolna -construită în anul 1730 şi pictată în anul 1772 şi biserica romano-catoiică din Vlaha - datată din secolul al XlV-lea şi conservând în interior picturi datate din anul 1380. Întrucât adăposteşte in prezent un sanatoriu pentru bolnavii de tuberculoză, Castelul Mikes din Săvădisla, construit la sfârşitul secolului al XlX-lea în stil romantic, care din motive de siguranţă a sănătăţii nu poate fi momentan inclus între obiectivele turistice deschise turiştilor.

Comuna Sînpaul, având o suprafaţă de 93,22 km2, aceasta se află situată la contactul Dealurilor Nadăşului cu Dealurile Clujului şi Dejului, la limita dintre judeţul Cluj şi Judeţul Sălaj şi are în componenţă şase sate amplasate pe văile Nădăşel, Şardu şi Valea Mare. Reşedinţa de comună, Sânpaul (sat situat la o distanţă de 24 km faţă de municipiul Cluj-Napoca), cu populaţia cea mai numeroasă, apare pentru prima dată în documente scrise în anul 1295. Celelalte sate, Mihăieşti, Topa Mică, Şardu, Berindu şi Sumurducu sunt menţionate documentar în cursul secolelor XIII—XIV. Populaţia totală a comunei număra la ultimul recensământ 2560 locuitori din care 86,09% erau români, 0,35% maghiari şi 13,56% rromi. Dispunând de mari resurse de nisipuri cuarţoase şi caolinoase în economia comunei, susţinută în prezent de activităţile sectorului primar, se prevăd schimbări majore, în contextul în care, parte din zăcăminte au fost concesionate în vederea exploatării. Cele mai atractive obiective turistice ale comunei sunt bisericile de lemn - monumente istorice şi de arhitectură, „înălţarea Domnului" (1752) din Berindu, „Sfânta Treime"(1722) din Sânpaul, „Sfinţii Arhangheli" (1715) din Sumurducu, biserica de lemn şi ruinele bisericii reformate (sec. XIII) din Şard şi nu în ultimul rând poiana cu narcise din aceeaşi localitate. Pentru poporul român şi cultura acestuia, localitatea Topa Mică are o însemnătate deosebită. Aici a văzut lumina zilei şi şi-a început cariera poetică marele poet Ioan Alexandru.